Încă nu se luminase dar Anais l-a trezit pe Aron. Se auzeau niște sunete noi pe care Aron nu le mai auzise niciodată, șuierături, bubuituri, scârțâieturi și altele pe care nici nu înțelegea cum de se pot forma.

Iaan era deja în stare de alertă era pregătit de intervenție. La primul fulger vizibil din colonie era obligat să se deplaseze imediat pe sectorul lui și să înceapă să întindă corzile de siguranță. Știa sigur că în curând se va vedea fulgerul și va trebui să plece de lângă familie. Era prima dată când pleca de lângă o familie mai mare către un loc riscant. Știa însă ca Anais va rămâne în adăpost alături de Aron și îi va explica ce se întâmplă în fiecare moment. Pentru Aron va fi prima lecție de viață și una dintre cele mai importante lecții din toată viața. Fulgerul se văzu, Iaan privi către Anais și își luă rămas bun din priviri, Aron era prea speriat și era strâns lângă mama lui. Când Iaan înlătură perdeaua și părăsi adăpostul se simți ceva nou în aer, praf, umezeală, rece. Doar pentru Aron erau lucruri noi dar acestea i-au stârnit curiozitatea și a scos capul de unde îl așezase la pieptul lui Anais. Nu-l mai văzu pe Iaan.

Începuse să vadă altfel adăpostul, părea mai mic acum. De fapt chiar era, pereții elastici erau bătuți de un vânt puternic și se întindeau spre interiorul adăpostului atunci când erau împinși de vânt ocupând o parte din volumul adăpostului. Acum după ce privirea lui cuprindea mai multe lucruri începuse să realizeze că totul se mișcă. Adăpostul se mișca. Predictibil dar neregulat. Aron își putea da seama când se va opri mișcarea pe o anumită direcție dar era surprins mereu de noua direcție pe care mișcarea se dezvolta. Observase ca Anais îl purtase către mijlocul adăpostului și acum stăteau foarte aproape de podea astfel încât să se miște odată cu adăpostul și începuse să realizeze că de fapt se mișcau cu tot cu arborele în care se afla adăpostul lor. Deodată i se păru că poate să vadă întreaga colonie mișcânduse, chiar întreaga pădure. I se părea un miracol. Instinctiv ceru mamei sale să iasă afară, dorea să vadă totul.

„Hai afară!”, spuse el foarte hotărât și nelăsând loc pentru niciun raspuns de la Anais.

Pentru Anais era prima ploaie la care nu trebuia să se prezinte la datorie. Se simțea straniu. Își dorea ca pe sectorul ei să nu înceapă niciun incendiu. Fulgerele să nu se îndrepte către acel sector. Avea două motive, unul că în sectorul ei se afla și adăpostul familiei ei care acum era și adăpostul fiului ei și altul că echipa ei era mai mică prin absența ei și asta ar fi sporit dificultatea intervenției. Nici nu știa care din motive era mai important pentru ea.

Când întâlni privirea lui Aron exact în momentul în care acesta ordonă parcă să meargă afară în Anais totul începuse să fie bucurie să simtă fericirea. Pe de o parte, ca mamă, văzu determinarea și curajul fiului ei în momente foarte periculoase și își dădu seama că fiul ei este special. Pe de altă parte, ca Stingător de Foc, din nou era fericită că fiul ei vrea să vadă natura dezlănțuită. Toate astea au făcut-o să ia repede accesoriile necesare pentru ea și pentru Aron, să le moteze imediat, poate chiar mai bine decât la examenele de aptitudini din breaslă și să iasă afară. Aron a fost uimit de rapiditatea pe care o avea Anais în montarea acelor corzi și hamuri. Era sigur că va afla tot ce trebuie despre acele accesorii dar acum avea altceva în fruntea listei de priorități.

Erau afară, vântul era puternic, ploaia incepuse cu stropi foarte mari și prin aer zburau și frunze sau mici bucăți de lemn. Aron avu o surpriză, totul arăta exact așa cum își închipuise. Era și dezamăgit dar și fericit.

După primul contact care a fost aproape înfricoșător realizez că deși împrejurimile acestea care nu oferă siguranță celui care vine de afară sunt pașnice. După ce trec de barajul ramurilor de jos și al construcțiilor de protecție realizez că mă aflu într-o colonie. Cei care locuiesc aici au adăposturi în care se odihnesc câte doi sau trei, există niște construcții care au cu siguranță o altă destinație și există drumuri care leagă colonia în toate direcțiile. Toate acestea sunt construite doar în coroanele arborilor.

Merg mai aproape de un adăpost în care se află cineva acum. Când pot vedea înăuntru observ doi adulți și un copil. Copilul este mic, nu-și poate purta singur de grijă. Unul dintre adulți stă foarte aproape de el, îl ține în brațe și îl ajută în permanență. Adulții nu sunt foarte înalți și par foarte ușori, au o suplețe deosebită și par foarte puternici fără să fie foarte dezvoltați. Pielea lor are o nunță verzuie, am observat și la alții. Ce este deosebit de la unul la altul este culoarea, sunt o multitudine de nuanțe care sunt prezente în pigmentul din pielea lor. Restul trasăturilor sunt foarte asemănătoare, unii par mai puternici decât alții. Probabil activitățile de zi cu au făcut ca unii să se dezvolte diferit față de alții.

Sunt suficient de aproape de adăpost ca să pot auzi dialogul celor doi adulți.

„Anais, trebuie să rămâi cât mai mult cu el acasă, toate mamele fac asta și este spre binele lui”, l-am auzit vorbind foarte serios și plin de preocupare

„Știu, asta spune toată lumea. Dar eu sunt convinsă că poți avea grijă de el la fel de bine ca și mine. În plus echipa mea are mai mare nevoie de mine. Am rămas mai puțini de la ultimul incendiu. Acum sunt cea mai experimentată din echipă și dacă o să fie nevoie ca echipa noastră să intervină trebuie să fiu cu ei și să îi ajut”. Ea vorbește mai greu, parcă nu știe de care parte să fie, el are dreptate dar și preocuparea ei este serioasă și întemeiată.

„Am vorbit deja cu comandantul zonei și îmi permite să trec între ronduri pe la echipa ta iar dacă este vreo intervenție voi putea să îi însoțesc. Cred că pot să ajut echipa ta”, aminti el cu siguranță.

„Bine Iaan. Dar dacă în scurt timp nu te acomodezi cu situația asta și echipa nu te primește bine voi merge eu”, cedă ea dar fără să renunțe la toate posibilitățile.

„Se pare că până la urmă reușim să ne înțelegem”, spuse el plin de bucurie.

„Reușim asta tot timpul, dragul meu”, concluzionă Anais cu un zâmbet liniștit.

Mă uit cu atenție la ei și înțeleg că fac parte din Stingătorii de Foc. Este o breaslă foarte importantă a castei Lucrătorilor. Ei sunt permanent echipați cu uneltele specifice breslei lor, funii fabricate din liane și un fel de țepușe din lemn. Treaba lor este să protejeze colonia de incendii iar pentru asta fac în permanență ronduri pe niște zone foarte bine împărțite între echipe. În cazul în care un incendiu începe să mistuie arborii ei intervin pentru izolarea acestuia. În practică ei nu pot stinge focul dar există legende care spun că eroii acestei bresle, în trecutul îndepărtat reușeau acest lucru. Astăzi nu mai este posibil, ei pot doar izola focul până când acesta mistuie tot ce este lăsat să mistuie și se stinge de la sine. Lor le mulțumesc ceilalți coloniști că rezistă în acest mediu.

Datorită faptului că Stingătorii de Foc riscă foarte mult în timpul intervențiilor și că totuși intervențiile sunt destul de rare, comunitatea a găsit de cuviință că unul din zece lucrători să fie înrolat în această breaslă. De regulă copiii urmează carierele părinților fără ca acest lucru să fie cerut cumva de către comunitate.