Despre dezastrul plantelor medicinale s-a auzit până în partea de sus a coloniei. Acolo unde coloniștii vedeau în fiecare zi cerul și unde, cei care locuiau pe ramurile de sus, puteau privi soarele, norii și stelele. O parte dintre aceștia erau Povestitorii. Ei purtau din generație în generație pe cale orală toate cele știute despre colonie și coloniști. O practică foarte comună printre ei era aceea de a contempla cerul și de a murmura câte o istorisire foarte încet astfel încât nimeni nu putea înțelege și urmări povestea. Unii dintre ei, cei mai în vârstă și cu mai multă experiență, făceau din acest obicei un mod de meditație reușind să ajungă să retrăiască faptele petrecute de demult. Era un fel de transport în timp. Unele meditații de genul acesta puteau dura și mai multe zile.

Povestitorii locuiau în partea de sus a coloniei unde erau protejați de pericolele care veneau de pe sol. Ei nu participau la nicio activitate care impunea lucru fizic. Datoria lor față de colonie era aceea de a povesti întâmplări petrecute cu multă vreme înainte, tuturor celor care doreau să le asculte. Părinții își trimiteau copiii să asculte poveștile de la vârste cât mai mici. Era un mod simplu și sigur de a putea avea copiii în grija altcuiva o bucată de vreme. Pe măsură ce tinerii coloniști erau lăsați să aleagă, aceștia deveneau mai pasionați de unii sau alții dintre Povestitori.

În cazul Povestitorilor, pe măsură ce experiența lor creștea aceștia deveneau mai apropiați de unele sau altele dintre poveștile pe care la auzeau de la ceilalți Povestitori. De exemplu, unii se atașau foarte mult de povestirile despre marile atacuri ale animalelor sălbatice respinse cu eroism și multe sacrificii de către Apărători. Alții erau mai interesați de poveștile care descriau viața în colonie cu mult timp în urmă și care vorbeau despre legende care se petrecuseră înainte de formarea coloniei.

Povestitorii mergeau în diverse locuri din colonie unde așezarea adăposturilor o permitea și așteptau coloniștii interesați după care își începeau povestea. Aparent era o practică ad-hoc dar în realitate era destul de organizată și predictibilă. Fiecare Povestitor avea anumite locuri în care știa că este așteptat și în care știa că poveștile lui preferate sunt dorite. În foarte rare cazuri audiența solicita expunerea unei anumite povești iar când acest lucru se întâmpla Povestitorul era foarte bucuros să o facă.

Foarte rar Povestitorii se confruntau cu o situație specială în care erau nevoiți să facă o poveste nouă. Astăzi era un astfel de moment. Dezastrul plantelor medicinale reprezenta ceva foarte important pentru toată colonia. În aceste situații mai mulți Povestitori erau numiți pentru a crea o nouă poveste. Acest demers era început chiar dacă situația despre care se povestea nu era încă incheiată. Așadar, acum era momentul să înceapă lucrul la noua poveste chiar dacă nu i se cunoștea deznodământul. Fiecare dintre cei desemnați căuta informații sau transmitea informațiile colectate și celorlalți Povestitori implicați în demers. Zilnic ei se întâlneau și fiecare dintre ei își spunea povestea. Nu comentau și nu criticau în niciun fel. În schimb, fiecare dintre ei prelua anumite pasaje sau expuneri din alte variante ale poveștii auzite de la alt Povestitor. Deasemenea renunțau la anumite pasaje care erau nesigure, prea interpretabile, complicat prezentate sau greu de memorat. Această practică asigura implicit stabilirea unei forme echilibrate a poveștii iar efortul de a atinge acest punct de echilibru îi implica pe toți în egală măsură și nu rănea sentimentele niciunuia dintre participanți.

Unii dintre Povestitori nu participaseră niciodată la nașterea unei noi povești așa că astăzi era un moment important în viața lor și erau nerăbdători să afle dacă vor face parte dintre cei care aveau să contribuie de la început la construcția noii povești.