Culegătorii de Plante Medicinale s-au intors din ultima expediție de după ploaia cea mare cu sentimente amestecate. Erau supărați pentru că cea mai importantă arie în care cresc plantele de care ei au nevoie în fiecare zi pentru a prepara medicamentele necesare tratării bolnavilor din infirmerie a fost afectată foarte tare de fenomenele naturale. Erau neliniștiți pentru că nu știau cum vor primi ceilalți Culegători de Plante Medicinale rămași în colonie veștile atunci când le vor afla. Nu este o plăcere să aduci vești proaste mai ales că printre Culegători nu se întâmplă prea des să primească astfel de vești. Ei depind de modul în care natura alege să ofere plantele. Erau deasemenea și speriați pentru faptul că acest accident va împinge Culegătorii de Plante Medicinale să facă expediții către locuri noi, necunoscute și poate periculoase, pentru a găsi plate utile.
Ce îi înspăimânta cu adevărat era posibila situație în care se puteau afla în curând, aceea de a trebui să descopere leacuri noi și alte plante din care să prepare leacuri pentru afecțiuni deja cunoscute. Toți cei care luaseră parte la expediția de după ploaie se gândeau la asta. Era cel mai rău lucru care se putea întâmpla.
Dacă erau necesare expediții noi atunci cu siguranță vor depinde atât de Exploratori cât și de Apărători iar această situație neliniștea pe toată lumea.
Ajunși în colonie au anunțat imediat că au niște anunțuri foarte importante de făcut astfel toți Culegătorii s-au adunat în locul pe care îl foloseau de obicei pentru astfel de momente. Locul nu era mare, era situat într-o zonă nu foarte populată care perimitea amplasarea tuturor participanților la întâlnire pe niște ramuri solide dar nu foarte groase și care oferea un spațiu central în partea cea mai joasă în care cel care vorbea putea fi văzut de toată lumea și îi permitea chiar să facă câțiva pași în timp ce vorbea. Numiseră acest spațiu Amfiteatrul Ramurilor. Nu era mare și nici nu era nevoie să fie mare. Culegătorii de Plante Medicinale erau unul la douăzeci de coloniști și având în vedere că unii trebuiau să fie prezenți la infirmerie pe tot parcursul zilei făcea ca numărul celor care participă la întrunirile breslei să nu fie mare deloc.
Cel mai în vârstă dintre Culegătorii care au fost în expediție a povestit celorlalți ce au găsit la cel mai important loc pentru cules plante medicinale aflat în împrejurimile coloniei.
“Când am ajuns suficient de aproape ca să vedem bine am înțeles ce s-a întâmplat. Vântul și ploaia fuseseră atât de puternice încât rupseseră trunchiurile și coroanele căzuseră pe pământ. Am avut totuși noroc că niciun fulger nu a aprins vreunul dintre trunchiurile care se înălțau către cer fără nici o ramură. Cu siguranță ce a rămas din arbori nu va putea umbri zona pe care cresc pantele medicinale suficient de bine iar noi înțelesesem până acum că singurul lucru care deosebește acel loc față de altele este această alternanță a luminii soarelui și a umbrei deasupra plantelor.“
Cei care au ascultat deveniseră îngrijorați de unde la început erau doar curioși. Fiecare a început să vorbească cu cel de lângă el și în scurt timp Amfiteatrul era dominat de un murmur din care nu se mai înțelegea nimic. În timpul acesta își făcea drum către centrul Amfiteatrului, Fraser, cel mai în vârstă dintre Culegătorii de Plante Medicinale. Ajuns în centru a început să facă pași de colo colo atât cât îi permitea deschizătura de la baza Amfiteatrului. Era gânditor dar era și atent la zumzetul de se auzea de jur împrejur. Când zgomotul s-a redus suficient cât să îl acopere cu vocea lui gravă și puternică spuse:
“Cu siguranță acesta este un moment de o importanță foarte mare pentru fiecare dintre noi. Așa cum generațiile anterioare de Culegători ne-au lăsat rețetele și ne-au învățat să căutăm plantele în jurul coloniei noi suntem puși acum, în aceste momente grele, în situația de a schimba ceva în modul în care depindem de o zonă sau alta în care plantele atât de utile nouă cresc mulțumită naturii. Vă rog, pe toți, pe fiecare dintre voi, să vă imaginați modalități prin care putem, fără a ne opune naturii, să facem în așa fel încât să ieșim din impasul în care ne aflăm. Este la fel de important ca aceia dintre voi care au cunoștințe apropiate printre membrii celorlalte bresle să caute să vorbească despre această situație și cu ei. Trebuie să considerăm această situație ca fiind una de importanță extraordinară pentru întreaga colonie.“
Urmară niște încurajări pentru toți cei prezenți și o decizie care păru bizară atunci când a fost anunțată. Niciun culegător nu avea să mai iasă la cules pentru o vreme. Se vor baza pe plantele pe care le aveau depozitate iar timpul pentru cules va fi folosit în căutarea unor soluții.
Au plecat toți către adăposturile lor mai tăcuți și rar câte doi care aveau un drum comun mai schimbau câte o vorbă.

Un gând despre &8222;7. Plantele medicinale&8221;